Dr. Udvary Margareta

Virusul parvovirozei canine tipul 2 (CPV 2) este un virus contagios ce afecteaza cu precadere cainele domestic (atinge de asemenea lupii, vulpile si alte canide). Exista mai multe variante(suse) ale acestui virus, care sunt responsabile de virulenta si infectiozitate (posibilitatea transmiterii si la pisica).

Parvoviroza canina(CPV 2) este o boala relativ noua care a aparut in anii ’70 si s-a raspandit in toata lumea extrem de rapid, in circa 2 ani. Virusul este foarte similar celui care produce panleucopenia felina, acestia fiind identici in proportie de 98 %.

Boala are un inalt grad de contagiozitate si se transmite de la caine la caine prin contact direct sau indirect prin intermediul fecalelor, a asternutului infectat sau a purtatorilor. La 3-4 zile dupa infectie, virusul se elimina prin fecale timp de 3 saptamani iar cainele poate ramane purtator asumptomatic si sa elimine virusul periodic. Este foarte serioasa mai ales in cazul cateilor neprotejati de anticorpii maternali (orfani, catei intarcati prematur, inainte de 6 saptamani) sau de anticorpii postvaccinali.

Simptomatologia cunoaste doua forme majore: cardiaca si intestinala.

Vaccinarile previn aceasta infectie, iar in cazurile netratate mortalitatea ajunge la 91%.

CONCLUZII:

In timpul primei jumatati a secolului trecut maladia Carre (jigodia) era cea mai frecventa boala mortala la caine. In anii 60 a aparut vaccinul obtinut din tulpina vie modificata (contine virusul care produce boala insa acesta este modificat astfel incat el nu are potential patogen ci induce formarea de anticorpi specifici) si astfel s-a redus drastic morbiditatea si mortalitatea. Cu toate acestea in ultimii ani exista o recrudescenta a bolii datorata insuficientei vaccinari la caini.

Jigodia canina este prezenta in toata lumea si are o varietate foarte larga de gazde fiind susceptibile marea majoritete a carnivorelor terestre: toate animalele din familia Canidae (ex. cainele, vulpea, lupul, dingo) din familia Mustelidae (ex. sconcs, nutrie, vidra), familia Procyonidae (ex. raton, panda rosu) si recent se pare ca si felinele mari sunt susceptibile la imbolnavirea cu acest virus.

Jigodia canina afecteaza cainii de toate virstele insa cei mai sensibili sunt cateii, dupa pierderea anticorpilor maternali. In faza acuta cainii elimina virusul prin toate excretiile corpului indiferent daca manifesta sau nu simptome clinice.

Principala cale de transmitere este prin contactul caine-cu-caine eliminarea virusului producandu-se deja la aproximativ 7 zile post-infectios. Infectia se poate transmite si transplacentar. Cainii care supravietuiesc jigodiei dobandesc o imunitate pe viata impotriva acestei boli. In mediul exterior virusul este putin rezistent, astfel incat dezinfectia adaposturilor se poate realiza cu mai multa eficacitate.

Simptome clinice

Exista o variatie foarte larga in privinta duratei si severitatii bolii mergand de la lipsa manifestarilor clinice pana la afectare severa, dupa cum poate sa fie prezenta sau sa lipseasca simptomatologia nervoasa (afectarea sistemului nervos central).

Primul episod de pirexie (febra foarte mare) care apare la cca 6 zile post-infectios, poate sa treaca neobservat insa al doilea episod de pirexie este insotit de secretii oculo-nazale muco-purulente, letargie, anorexie (lipsa totala a poftei de mancare). Pot sa apara ulterior semne gastrointestinale sau respiratorii complicate de suprainfectii bacteriene.

Dupa boala sistemica, unii caini pot manifesta simptomatologie nervoasa. Ca si manifestari nervoase apar: hiperestezia, contractiile tonico-clonice, incoordonare in mers, pareza, paralizie, tremuraturi. Frecvent apar si leziuni ale retinei si ale nervului optic, hiperkeratoza pernitelor (ingrosarea pielii) si a trufei, hipoplazia smaltului dentar la cateii in crestere.

In aproximativ 3 saptamani canii infectati fie mor, fie isi revin complet. Mortalitatea este de aproimativ 50% si chiar mai mare.

Ca si metoda de diagnostic la indemana, se utilizeaza testele rapide de tip antigen-anticorp care utilizeaza secretia lacrimala sau sangele integral si ofera rezultatul in aprox. 5 minute.

Tratamentul este nespecific - de sustinere (perfuzii) si pentru prevenirea infectiilor secundare (antibiotice). Prognosticul este rezervat iar pentru cainii care manifesta semnele nervoase este foarte grav si in majoritatea cazurilor se recomanda euthanasia.

Preventie

Singura modalitate de a preveni aparitia maladiei Carre ramane vaccinarea controlata a populatiei canine. In functie de mediul din care provine catelul vaccinarea impotriva jigodie incepe la varsta de 6-8 saptamani cu 3 rapeluri importante in primul an de viata, ulterior urmand sa primeasca anual un rapel.

Este o boala zoonotica (cu transmitere de la animal la om), prezenta peste tot in lume. Este o boala multisistemica (afecteaza mai multe grupuri de organe) provocata de Leptospira species.

Leptospirele se elimina prin urina, astfel incat calea de contaminare este prin contactul direct cu urina infectata sau apa contaminata.

Expusi unui risc mai mare de infectie sunt cainii sportivi si de vanatoare, dupa cum riscul creste si in perioadele cu ploi abundente, inundatii.

Clinic

Apare cu mai multe forme de manifestare, severitate si simptomatologia clinica variind cu tulpina infectanata responsabila. Simptomele clasice merg cu instalarea brusca a febrei, mialgie, voma, hemoragie. Cel mai frecvent pacientii sunt prezentati cu o combinatie de insuficienta renala acuta cu implicare hepatica, hepatita cronica fiind frecvent asociata cu leptospiroza.

Tratament

Trebuie instituit de urgenta, chiar cu perfuzii daca se impune, antibiotice: penicilina si doxiciclina pe o perioada de aproximativ o luna.

Preventia

Cainii se vaccineaza anual (chiar si de 2 ori pe an in zonele endemice) impotriva leptospirozei.

Rabia este produsa de un virus numit Lyssavirus. Gazdele naturale ale virusului rabic sunt carnivorele terestre si liliecii.

Transmitere

Modalitatea de transmitere este aproape mereu prin muscatura.

In urma muscaturii unui animal turbat virusul patrunde in organism iar in acel loc se si multiplica infectand neuronii senzitivi. Ulterior, pe calea axonilor, ajunge in sistemul nervos central (SNC) unde urmeaza o noua replicare dupa care virusul migreaza descendent spre nervii periferici ajungand in glandele salivare de unde rezulta si saliva cu caracter infectios. In final apare encefalita cu demielinizare si moartea neuronilor.

Clinic

Perioada de incubatie la caine este de minim 10 zile cu o medie intre 20 -60 zile cu extreme pana la 6 luni, 1 an sau chiar mai mult. Aceasta perioada depinde de locul muscaturii: cu cat mai aproape de SNC cap) cu atat mai repede apar simptomele. Boala incepe cu o forma prodromala dupa care evolueaza spre forma nervoasa sau paralitica.

Diagnostic

Doar post-mortem, din preparate efectuate din creierul animalelor suspecte, si examinate prin imunofluorescenta.

Tratament - NU EXISTA!

Preventie

Vaccinarea cainilor si pisicilor de la varsta de 3 luni, cu rapeluri anuale.

RABIA ESTE O BOALA MORTALA PENTRU ANIMALELE CU SANGE CALD INCLUSIV OM.

Pentru cazurile in care un caine sau o pisica, ambii sanatosi, musca un om exista un protocol bine stabilit de supraveghere.

Hepatita infectioasa canina este o boala contagioasa virala ce afecteaza in principal cainii, caracterizata clinic prin simptome care tin de natura variabila a evolutiei bolii.

Boala este produsa de adenovirusul canin tip 1. Apare in toata lumea iar pe langa caini mai sunt susceptibili sconcsii, lupii, vulpile, porcusorii de guineea.

Evolutie clinica

Cel mai frecvent evolueaza cu o forma acuta insa exista si forme mai putin grave.

Simptome: anorexie, sete excesiva, febra, tonsilita, conjunctivita, edemul capului, gatului si abdomenului inferior, voma diaree, icter, durere abdominala.

Dintre semnele care atesta atingerea sistemului nervos central: depresie, lipsa orientarii, convulsii si coma. Mai pot aparea epistaxis (sangerari din nas), petesii, echimoze(vanatai), timp de coagulare prelungit. Tranzient, ocazional permanent, apare opacifierea corneei la unul sau la ambii ochi (asa numitii ochi albastri). Instalarea rapida a simptomatologiei precum si timpul de coagulare prelungit sugereaza hepatita virala, mortalitatea ajungand pana la 90 % in faza acuta. In investigatiile paraclinice (examen de laborator) apare cresterea activitatii enzimelor hepatice si leucopenie (scaderea numarului de leucocite).

Tratamentul

Este de sustinere al organismului: perfuzii, transfuzii, antibioterapie acolo unde este cazul.

Preventie

Vaccinari impotriva hepatitei infectioase incepand cu varsta de 3-4 luni.

Caliciviroza felina

Este o bola larg raspandita in cadrul populatiei feline. Afecteaza preponderent caile respiratorii superioare si se traduce clinic prin febra, rinita, conjunctivita, ulcere linguale sau palatine si secretii nazale abundente. Atunci cand se complica cu bronhopneumonie, mortalitatea depaseste 30 %.

Pisicile infectate elimina virusul de la nivelul faringelui si tonsilelor timp de luni de zile sau chiar ani.

Rinotraheita

Ca si caliciviroza, rinotraheita este o bola larg raspandita in cadrul populatiei feline. Este produsa de herpesvirusul felin 1. Ea afecteaza preponderent caile respiratorii superioare. Se traduce prin declansare brusca, stranut, febra, secretii nazale foarte abundente si cu caracter mucoid-purulent. Afectarea oculara poate fi deosebit de severa mergand de la conjunctivita, keratita pana la panoftalmie si keratita ulcerativa. Boala este deosebit de grava in cazul pisoilor atinsi de pneumonie, in cazul acestora mortalitatea fiind foarte mare. Aproximativ 50 % dintre bolile respiratorii feline sunt provocate de acest virus si multe pisici devin purtatoare latente ale acestuia. In conditii de stres se poate re-declansa replicarea virusului, cu reluarea simptomatologiei.

Preventie si tratament in cazul ambelor boli

Vaccinarea pisoilor incepand de la varsta de 3 luni sau de la 2,5 luni daca sunt orfani; se fac 3 rapeluri daca sunt pui si 2 rapeluri daca sunt adulti. Este foarte importanta pentru ca salveaza vietile multor pisici.

Tratament

De sustinere (perfuzii), aplicatii cu unguent oftalmic precum si antibiotice cu spectru larg.

Panlucopenia felina este o bola extrem de contagioasa, cu mortalitate ridicata, apare in jurul varstei de 4-5 luni.

Tansmitere

Prin contactul direct, secretiile nazale, fecalele si urina animalelor bolnave. Se transmite si transplacentar, pisoii nascuti infectati, suferind de ataxie cerebelara.

Simptomatologie

Simptome foarte variabile. In principal: aparitia brusca a acestora, anorexie, depresie, slabiciune, decubit sternal, secretii nazale, voma, diaree si mortalitate foarte ridicata.

Tratament

De sustinere, perfuzii, transfuzii (daca este cazul), antibiotice cu spectru larg.

Dupa vindecare, pisicile mai pot reprezenta sursa de infectie vreme de 6 saptamani.

Virusul este foarte rezistent in mediu, astfel incat necesita o dezinfectie riguroasa a spatiului in care au existat pisici bolnave. Solutiile de hipoclorit de sodiu reprezinta o alegere eficienta.

Preventie

Se vaccineaza impotriva panleucopeniei feline incep de la 2,5 - 3 luni si se fac 3 rapeluri daca sunt pui si 2 rapeluri daca sunt adulti pentru a consolida imunitatea.

Cunoscand comportamentul normal al unui individ, va fi usor pentru proprietarul acestuia sa sesizeze si sa identifice orice schimbare care poate sa fie expresia unei boli sau a unei carente de orice tip.

Trebuie stiut faptul ca un pui de caine sau pisica are un comportament caracteristic, diferit de cel al adultului, iar in aceasta perioada de „copilarie” se formeaza majoritatea reflexelor, fie ele bune sau vicioase. Exista de asemenea, comportamentul de eliminare (defecare, mictiune), de hranire, ludic (de joaca), cel teritorial, de agresivitate sau maternal. Fiecare este diferit in functie de specie si de individ. Pentru fiecare dintre aceste caracteristici exista situatii aberante care apar in urma „scurt-circuitarii” evolutiei normale.

Spre exemplu: o pisica ce isi schimba brusc comportamentul de eliminare, urinand in orice alt loc din casa inafara de litiera. Exista mai multe variante care pot explica aceasta deviere de comportament: o problema medicala (cistita, urolitiaza, obstructie uretrala partiala, SDC), o frustrare (aparitia unui nou membru in familie, diminuarea atentiei acordate anterior, schimbarea asternutului din litiera - altul decat cel obisnuit), teritorialitate.

O realitate medicala, atat la caine cat si la pisica, este SINDROMUL DISFUNCTIEI COGNITIVE (SDC). Schimbarile care apar se refera la lipsa orientarii (spatiale si/sau temporale), scaderea capacitatii de memorare, modificarea relatiei cu oamenii (agresivitate, afectiune excesiva), iritabilitate, anxietate. Diagnosticarea este mai dificila, insa odata realizata se pot intocmi protocoale terapeutice.

Selectarea unui tip de hrana se realizeaza dupa mai multe criterii, si anume:

Este foarte important ca in perioada de crestere sa i se acorde puiului o hrana de calitate superioara (super-premium), aceasta contribuind la consolidarea imunitatii, precum si a organismului ca intreg.

In privinta nutritiei felinelor trebuie tinut cont de faptul ca acestea au particularitati digestive care sunt foarte diferite de cele ale cainelui astfel incat nutrientii din hrana pisicilor au alte proportii.

O categorie aparte de hrana o reprezinta dietele, care vin in completarea tratamentelor aplicate in diverse afectiuni medicale. Forma lor de prezentare este atat uscata (crochete) cat si umeda.

Cateva exemple de afectiuni in care se foloseste o dieta adjuvanta: alergia de natura alimentara, urolitiaza, boala cardiaca, insuficienta renala, afectiuni gastro-intestinale etc.

În România, toate speciile de animale sunt identificate si inregistrate obligatoriu, mai putin animalele de companie (câini si pisici), care sunt identificate electronic si inregistrate optional pentru a putea circula in spatiul european sau al tarilor terte ce prevad obligativitatea sistemului de identificare. În România exista proiecte legislative care propun identificarea electronica si inregistrarea obligatorie a tuturor animalelor de companie (câini si pisici), ba mai mult chiar si a animalelor fara stapân care circula in libertate. Dincolo de evidenta, se urmareste si evaluarea statusului de sanatate pentru boli infectioase transmisibile de la animale la animale si de la animale la om.

Odata cu aplicarea microcipului electronic, care se face subcutanat, se va completa si pasaportul european al animalului, care ii confera acestuia posibilitatea de a calatori impreuna cu proprietarul oriunde in spatiul european.

Procedura este urmatoarea: medicul veterinar aplica microcipul printr-o injectare subcutanata la nivel interscapular (sau alte zone indicate de documentul care solicita identificarea), dupa care numarul microcipului va fi citit cu un cititor electronic. Aceeasi procedura de citire electronica a microcipului este folosita de cei abilitati sa utilizeze aceste cititoare electronice, iar in cazul in care animalul este furat, abandonat sau in alte situatii de litigii, pentru a-i stabili identitatea si apartenenta.

Pe pasaport sunt trecute toate datele legate de vaccinari, deparazitari, codul de bare al microcipului, orice alte interventii precum si viza „sanatos” a examenului clinic.

Coperta pasaportului trebuie sa aiba culoarea albastru-reflex si sa fie inscriptionata in limba romana si engleza, cu „Uniunea Europeana - Romania; Pasaport pentru animale de companie”

Astfel, animalele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Pe langa acestea mai sunt necesare vaccinarile impotriva bolilor majore ale cainelui, precum si tratamentele impotriva parazitilor.

Este bine de stiut ca unele tari au conditii de primire diferite sub aspectul imunizarii impotriva RABIEI, astfel in Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Malta si Irlanda se cere un test de sange prin care se determina titrul de anticorpi antirabici postvaccinali, iar in cazul in care animalul de companie nu corespunde este returnat in tara de origine sau este tinut sub supraveghere.

Exista paraziti care se pot transmite la om in situatiile in care sunt neglijate cateva aspecte simple si de bun-simt ale igienei si profilaxiei. Pentru inceput, este obligatoriu sa deparazitam cainii si pisicile atat intern (= tratament impotriva viermilor intestinali) cat si extern (= tratament impotriva purecilor, a capuselor, a paduchilor).

Exista o serie de paraziti interni care se pot transmite la om.

Dupa ingerarea oncosferelor, la nivelul intestinal se produce digestia cuticulei acestora si se elibereaza embrionii hexacanti care pot fi purtati de torentul sangvin in intreg organismul, cele mai frecvente localizari fiind in ficat si plamani. Dupa ce ajung la o destinatie, in jurul lor se formeaza un chist cu o membrana proligera care contine in interior un lichid clar si o multime de vezicule (capsule proligere) care la randul lor au in interior protoscolecsi. O parte dintre aceste capsule cad in partea decliva a chistului si formeaza asa-numitul „nisip hidatic”. Spargerea unui astfel de chist poate produce soc anafilactic si moarte. Aceasta parazitoza zoonotica (= cu transmitere la om) poate fi usor evitata daca se respecta regula deparazitarii interne periodice (trimestrial) precum si regulile de igiena.

Este de departe cea mai frecventa parazitoza la puii de caine si pisica. Ascarizii pot fi usor identificati in fecale dupa aspectul alungit asemanator spaghetelor. Animalele se contamineaza prin consumul de apa, pamant, rozatoare, insecte si chiar transplacentar. Acesta din urma este motivul pentru care multi pui se nasc cu ascarizi. Contaminarea omului este evitata prin deparazitarea cateilor si respectarea regulilor de igiena.

Este produsa de un nematod (= vierme nesegmentat) care paraziteaza intestinul cainilor, al pisicilor si al altor specii. Este o afectiune serioasa intrucat acesti paraziti sunt hematofagi(= se hranesc cu sange), spre deosebire de ceilalti care se hranesc cu continut intestinal. Astfel, ei pot produce anemie severa, slabire, diaree sangvinolenta, malnutritie in special la animalele tinere. Contaminarea se face prin ingestia de oua sau larve, transcutanat (larvele penetreaza pielea) si chiar in viata intrauterina a fetusului. Uneori larvele acestor paraziti pot penetra pielea omului producand eruptii cutanate de tip larva migrans, insa pot fi tratate. Preventie - deparazitarea periodica (trimestriala) cu produse cu spectru larg.

Dirofilarioza este o parazitoza grava si cel mai adesea fatala a inimii si pulmonilor produsa de un parazit, Dirofilaria immitis, transmis de tantari. Apare cu predilectie in regiunile cu ape statatoare, lacuri sau mlastini, oricum acolo unde exista o populatie abundenta de tantari. La noi incepe sa fie tot mai frecventa. Cauza o reprezinta Dirofilaria immitis (un vierme ca si firul de ata) localizata in arterele pulmonare la majoritatea cainilor infestati. Transmiterea bolii se realizeaza atunci cand un tantar ciupeste un caine infestat si ingera larvele de Dirofilaria (microfilarii), care se gasesc in circulatia sangvina a acestuia. Cand insecta inteapa un alt caine sau o pisica, unele larve sunt inoculate sub pielea victimei. Larvele cresc circa 3-4 luni si in cele din urma ajung in inima unde se transforma in adulti, facand posibila repetarea ciclului biologic. Simptomatologia clinica este variabila fiind conditionata de multiplicarea parazitilor si de vechimea infestatiei. Cainii initial pot fi asimptomatici apoi pot prezenta urmatoarele semne: oboseala la effort, tuse, tuse cu eliminarea de sange (hemoptizie), respiratie dificila, indisponibilitatea de a se misca, semne ale insuficientei cardiace congestive drepte - ascita (acumulare de lichid in cavitatea abdominala), puls jugular. Diagnosticul se face prin examen microscopic din sange periferic recoltat seara. Preventia: pe caine, aplicarea de produse antiparazitare eficiente impotriva tantarilor.

Cea mai frecventa parazitoza la porcusorul de guineea este raia corpului produsa de Trixacarus caviae. Lasata netratata poate produce moartea porcusorului. Clinic, produce prurit excesiv, caderea parului, rani, durere. Aceasta raie NU este zoonotica (= NU se ia la om). Frecvent se declanseaza pe fondul unui stres sau la indivizii imunosupresati. Tratamentul trebuie instituit de urgenta. Exista si alti paraziti (paduchi, raia auriculara) insa se intalnesc mult mai rar.

Boli grave pot fi transmise si prin intermediul capuselor, cele mai grave si frecvente fiind: borelioza, babesioza, erlichioza, hemobartoneloza. Dintre acestea babesioza si erlichioza produc boala clinica severa, in timp ce restul produc infectii subclinice.

Alte infectii transmise prin intermediul capuselor sunt produse de: Bartonella spp., Francisella tularensis precum si unii agenti virali care produc encefalite.

La om cea mai frecventa boala transmisa de capuse este borelioza (Lyme borelioza) care produce febra, nevrite, pareze, paralizii. Conform unor studii recente, la om este intalnita si erlichioza, considerata pana acum apanajul medicinii veterinare.

Babesioza face parte din grupa hemosporidiozelor (piroplasmozelor) – produse de protozoare, boli ce afecteaza in principal elementele sanguine, protozoarul fixandu-se in eritrocitele organismului parazitat, in numar variabil. Sunt transmise de capusele Ixodidae. Babesioza este o boala parazitara foarte grava ce afecteaza diferite specii de mamifere inclusiv omul, asa cum am mentionat mai sus. Este o boala cosmopolita, la noi avand caracter sezonier; se intalneste in special primavara si vara - atunci cand activitatea capuselor este maxima. Mai receptive la aceasta boala sunt animalele tinere, cele malnutrite si bolnave si cele cu imunitate slaba. Contaminarea animalelor se realizeaza transcutanat, in timpul hranirii capuselor infestate, care odata cu saliva, inoculeaza parazitii. Parazitii inoculati trec din plasma pe suprafata eritrocitelor apoi in interiorul acestora unde se hranesc, se multiplica si le distrug trecand apoi la alte hematii. In urma activitatii babesiilor rezulta hematii distruse, toxine metabolice si paraziti morti, astfel instalandu-se anemia si o stare toxica grava. Datorita acestor fenomene intreaga functionare a organismului este perturbata aparand tulburari hepatice si renale grave, tulburari nervoase, tulburari respiratorii si cardiace.

Perioada de incubatie este de 7-14 zile, boala prezentand diferente clinice in functie de specia afectata.

La caine, forma acuta debuteaza cu apatie, febra, anorexie, icter, paloarea mucoaselor (anemie), posibile tulburari respiratorii si nervoase, fotofobie cu posibile hemoragii retiniene, urina de culoare inchisa spre bruna (hemoglobinuria). In forma cronica, care persista vreme de cateva saptamani, se inregistreaza anemie si slabire accentuata.

In momentul in care proprietarul sesizeaza unul sau toate aceste semne, mai cu seama in conditiile in care are cunostinta de o eventuala expunere la capuse, trebuie sa se prezinte cu cainele de urgenta la medicul veterinar. Moartea animalului se poate produce la 5-10 zile de la imbolnavire si survine ca urmare a anemiei si toxicitatii grave, in cazul in care nu s-a intervenit la timp.

Diagnosticul se stabileste prin coroborarea datelor epidemiologice, clinice, a examenului microscopic (frotiuri din sangele periferic) si a celui serologic.

Tratamentul babesiozei este complex. Se administreaza substante special destinate piroplasmozelor si se asociaza in general cu un regim alimentar dietetic.

Profilaxia bolii se realizeaza prin mentinerea igienei corespunzatoare in adapostul animalului, aplicarea tratamentelor antiparazitare cu spectru larg care actioneaza atat impotriva capuselor cat si a purecilor, tantarilor si mustelor.

Intrebati medicul veterinar inainte de a folosi orice fel de produse antiparazitare pentru a stabili dozele si modalitatile de tratament!

Halitoza

sau respiratia urat miroasitoare reprezinta un miros dezagreabil emanat din cavitatea bucala. Aceasta situatie reprezinta un motiv destul de frecvent pentru care animalul de companie este prezentat la veterinar. Contrar opiniei de rand, nici aerul pulmonar expirat si nici gazele gastrice nu contribuie la aparitita halitozei. Acest miros neplacut este dat de populatia de bacterii asociate cu placa, tartrul si leziunile bucale, toate fiind fenomene ce acompaniaza boala parodontala.